Brienlandia - Tărâmul cărților

Mă antrenez in fiecare zi: citesc până mă dor mâinile.

youtube instagram goodreads

Recenzie "Chain of Gold" de Cassandra Clare





Bună tuturor! Astăzi vă voi prezenta o carte în engleză apărută în anul 2021. Se numește "Six crimson cranes", care s-ar traduce "6 cocori roșii" si este scrisă de Elizabeth Lim, autoarea seriei "Sânge de stele". În România, această carte va apărea în vara anului 2022 la Corinteens.

Cordelia este o fată obișnuită. Într-o zi, ea este nevoită să se mute, împreună cu familia ei, la Londra. Acolo locuiește cea mai bună prietenă a ei, Lucie. În oraș pare că este o atmosferă liniștită, toată lumea merge la baluri și picnicuri. Știm însă că aparențele pot înșela. Tot mai multe atacuri ale unor monștrii periculoși au loc în fiecare zi. Cordelia, împreună cu prietenii ei din copilărie, trebuie să găsească sursa atacurilor și să le oprească înainte de a fi prea târziu.

Unul dintre personajele mele preferate este James, care are o putere specială. Nu vă spun mai multe, deoarece este mai interesant să descoperiți singuri.

Un alt detaliu pe care l-am apreciat este faptul că acțiunea se petrece în jurul anilor 1900. Îmi plac foarte mult romanele a căror acțiune se petrece în trecut, deoarece pot afla mai multe din modul de gândire al oamenilor în acea perioadă de timp. Chiar dacă această carte aparține genului fantasy, elementele istorice nu își pierd credibilitatea, așa cum ne spune și autoarea la finalul cărții.

A doua carte, “Chain of iron” sau lanțul de fier, mi-a plăcut puțin mai mult. Fiind al doilea volum al unei serii, evoluția personajelor este unul dintre elementele principale, pe lângă acțiune și suspans. Nu voi face recenzia acestei cărți pentru că v-aș strica surpriza, cărțile au o mare legătură între ele.


Recenzie "Defy the Night" de Brigid Kemmerer





Protagonista este Tessa, care știe să prepare tratamente pentru diferite boli. În Kendala circulă o pandemie, iar calea de transmitere fiind necunoscută. Da, știu la ce vă gândiți: “Nu vrem să citim despre o pandemie, am auzit destule despre cea de Covid în ultimii 2 ani”. La asta m-am gândit și eu când am citit descrierea. După ce am căutat puțin pe internet am aflat că romanul a fost scris în any 2019, dar deoarece autoarea mai avea o serie de terminat, a trebuit să amâne publicarea cărții pentru anul 2021. În concluzie, cartea nu este inspirată de actuala pandemie.

Revenind la recenzie. Singurul tratament cunoscut pentru această boală este un elixir fabricat din petalele unor flori rare, vândute la un preț foarte mare. Cu ajutorul unui personaj misterios, ea caută flori și ajută oamenii care nu pot cumpăra elixirul. Într-o zi, însă, această persoană dispare. Ce se întâmplă cu ea veți afla după aceea, pentru că de aici începe acțiunea.

În paralel avem perspectiva prințului Corrick. El este cel mai apropiat consilier al regelui, fratele său mai mare. Cei doi nu sunt deloc bine priviți în Kendala, sunt chiar considerați malefici sau nemiloși. Veți afla din carte dacă aceste zvonuri sunt adevărate sau nu.

Modul în care ajunge Tessa la palat, dar și răspunsurile la întrebările menționate mai devreme se află în interiorul cărții. Nu vreau să vă dau mai multe detalii, deoarece altfel v-aș strica surpriza. Vă spun doar că nu veți fi dezamăgiți de această carte.

Suspansul crește cu fiecare pagină, iar faptul că romanul este scris la persoana I ne face să intrăm mai bine în pielea personajelor și să simțim că facem parte din poveste. Eu nu m-am putut opri din citit, în fiecare capitol fiind răsturnări de situație.

Recomand cartea dacă sunteți în căutarea unei lecturi alerte cu personaje complexe.


Recenzie "Six crimson cranes" de Elizabeth Lim





Bună tuturor! Astăzi vă voi prezenta o carte în engleză apărută în anul 2021. Se numește "Six crimson cranes", care s-ar traduce "6 cocori roșii" si este scrisă de Elizabeth Lim, autoarea seriei "Sânge de stele". În România, această carte va apărea în vara anului 2022 la Corinteens.

Shiori este o prințesă care are 6 frați. Tatăl lor este împăratul Kiatei. Shiori poate părea o prințesă rebelă, deoarece refuză să respecte regulile și să adopte mentalitatea impusă la palat. În plus, ea refuză să se întâlnească cu viitorul ei logodnic, deoarece crede că este o persoană rea. Shiori are un secret care, o dată dezvăluit, ar pune-o în pericol. Mama lor vitregă are de asemenea multe secrete și este foarte severă, iar la un moment dat aflăm mai multe din trecutul ei. La un moment dat, niște întâmplări o obligă să se descurce pe cont propriu. Despărțită de frații ei, de care era foarte apropiată, este nevoită să ia niște decizii grele.

Într-o zi, un dragon misterios apare la palat. Nu vă pot spune mai multe despre el, pentru a nu vă strica surpriza,dar va asigur că povestea lui nu vă va dezamăgi. Poate este și un regat subacvatic al dragonilor? Se pare că am spus deja prea multe.

Mi-a plăcut foarte mult cartea și deja am inclus-o în topul preferatelor mele de anul acesta. Are tot ce v-ați putea dori să aibă o carte: acțiune, suspans, personaje complexe, întâmplări de neuitat și ființe magice. Nici răsturnările de situație și nici amuzamentul nu lipsesc. De asemenea, Shiori mi s-a părut un personaj foarte complex. Ea pare cam superficială la început, dar să nu vă lăsați păcăliți, pentru că întâmplările din carte îi formează caracterul.

Volumul 2 al acestei serii, “Promisiunea dragonului”, va apărea în luna septembrie a anului 2022. Nu mai avem mult de așteptat!




youtube instagram goodreads

Recenzie "Abatia portocalului" de Samantha Shannon





Bună tuturor! Recenzia de astăzi va fi la o carte cu magie și dragoni, numită "Abația portocalului ". A apărut în anul 2021 la editura Leda Edge și este scrisă de Smantha Shannon.

Perspectivele multiple din carte sunt următoarele: perspectiva lui Ead Duryan, de la Palatul Regal din Inys, cea a lui Niclays Ross, care locuiește pe o insulă , cea a lui Loth, un prieten apropiat al reginei Inysului, și cea a unei călărețe a dragonilor. Nu îi voi menționa numele, deoarece nu este menționat de la începutul cărții că ea are această atribuție .

Toți cei patru protagoniști au parte de peripeții de neuitat, dar mie mi s-a părut că Ead are cea mai bine construită poveste. Ea este in slujba reginei, are niște abilități ascunse și face parte dintr-o societate secretă care are ca scop protejarea lumii de niște creaturi antice.

După ce acele creaturi își fac apariția , deși se credea că vor fi dispărut pentru mult timp, echilibrul fragil de la curte începe să se destrame. Tot felul de lucruri bizare se întâmplă. După multe peripeții , Ead este nevoită să plece de la curte, pentru a își îndeplini alte atribuții , în calitate de membră a societății secrete.

Deși cartea a fost foarte captivantă și a avut un final mulțumitor , mi s-a părut că unele aspecte ar fi putut fi îmbunătățite . De exemplu, descrierile nu au fost suficient de detaliate pe cât aș fi dorit, iar unele capitole au fost inutile, din punctul meu de vedere, cel mai mult în ultimele 200 de pagini, și mi -ar fi plăcut mult să apară mai mult dragonii în carte, eu fiind o amatoare a cărților care conțin aceste ființe fantastice.

Per total , a fost o lectură care m-a ținut cu sufletul la gură până la ultimele pagini. Dacă vă plac mult cărțile în care elementele fantasy se împletesc cu aventura și cu imaginile vizuale și auditive care vă transportă în carte, atunci "Abația portocalului " va fi alegerea potrivită pentru voi.






Recenzie „Small favors” de Erin A. Craig





Bună tuturor! Astăzi vă voi prezenta o carte în engleză apărută în anul 2021 care este foarte interesantă. Se numește Small favors, sau favoruri mici, și este scrisă de Erin A. Craig, autoarea cărții Casa de sare și amărăciuni, tradusă la noi la editura Corint.

Ellerie este doar o fată obișnuită, dintr-o familie de apicultori. Ei au multe albine, iar mierea lor o vând pentru a întreține ferma. Într-o zi, un străin misterios apare de nicăieri. El nu era din zonă, ci mergea să exploreze tot mai multe locuri. Ce mi s-a părut mie interesant e că acesta nu a vrut să își dezvăliue numele real, iar până la finalul cărții, când am aflat motivul, m-am tot întrebat care era numele lui adevărat. După ce acel străin misterios ajunge în oraș, acolo încep să se petreacă tot mai multe neînțelegeri, dar și întâmplări pe care nimeni nu le poate explica. Ellerie este hotărâtă să rezolve misterul înainte de a fi prea târziu, pentru a garanta siguranța familiei ei. Mie mi-a plăcut mai mult această carte decât "Casa de sare și amărăciuni", deoarece a avut mai mult suspans, dar și pentru că ideea cărții a fost mai originală.




Recenzie "Prințesa roșie", "Red tigress" de Amelie Wen Zhao





Bună tuturor! Astăzi vă voi prezenta primele două volume ale unei serii care mi se pare foarte originală. Sunt intitulate "Prințesa roșie" și "Red tigress". Probabil că v-ați dat deja seama din titlul celui de-al doilea roman că nu este tradus încă în română. Titlul său s-ar traduce Tigroaica roșie. Deoarece nu am mai putut să aștept până apare a doua carte în română, am citit al doilea volum în engleză. Să discutăm pe scurt despre fiecare carte.

Anastasia este prințesa Imperiului Chirilian. Într-o zi, are loc o crimă, iar ea este acuzată de această faptă. Este nevoită se se ascundă, dar dorește și să găsească adevăratul făptaș înainte de a fi prea târziu. Trebuie să apeleze la un străin misterios și cu multe secrete, care este cunoscut ca hoț și răufăcător. Am uitat să menționez că Anastasia are puteri speciale. În imperiul Chirilian, unii oameni au un Analog, o putere specială care le permite să controleze un element, cum ar fi apa sau focul. Analogul ei este unic, nu s-a mai auzit niciodată de el. De aici încep multe peripeții, noi intrigi și secrete dezvăluite despre fiecare personaj.



În cea de-a doua carte, Anastasia trebuie să le dovedească oamenilor de pretutindeni că este moștenitoarea de drept a imperiului, deoarece regina este malefică. Ea apelează la un vechi prieten, care ar putea să o ajute să își recâștige reputația și să le arate tuturor că poate fi regină. Nu vă dau mai multe detalii pentru că vreau să descopriți singuri al doilea volum, care mi-a plăcut mai mult decât primul. Dialogurile amuzante, intrigile noi și perspecitvele diferite ale protaginiștilor multpli fac această serie foarte captivantă. Cea de-a treia carte, "Crimson Reign", sau domnia purpurie, va apărea în primăvara anului 2022. Nu mai avem mult de așteptat!




5 cărti de luat în vacantă



Bună tuturor! Deoarece sunt sigură că mergeți cu toții în vacanță vara aceasta, am pregătit 5 recomandări de lecturi interesante pe care le puteți pune în bagaj.
Cam acestea au fost cărțile. Sper că veți lua cu voi în vacanță măcar una dintre ele.




Recenzie "Jocurile mostenirii" de Jennifer Lynn Barnes





Bună tuturor! Astăzi vă voi prezenta o carte cu ghicitori, coduri secrete și mistere, numită Jocurile moștenirii. A apărut în anul 2021 la editura Storia Books și este scrisă de Jennifer Lynn Barnes.

Avery este doar o fată obișnuită, care locuiește împreună cu sora ei. Într-o zi, are parte de un vizitator misterios, care îi spune că trebuie să meargă împreună cu el la Hawthorne House, un conac aflat la o mare distanță, deoarece a primit de la proprietarul conacului o moștenire. Ea se urcă în avion chiar în acea zi și, printr-o simplă căutare pe Google află că Tobias Hawthorne, cel care i-a lăsat moștenirea, a fost un miliardar cunoscut. Ajunsă la conac, este prinsă chiar din prima zi în plasa unor mistere, ghicitori și coduri secrete pe care trebuie să le rezolve înainte de a fi prea târziu. Cred că nici nu mai trebuie menționat faptul că Avery nu are nici cea mai vagă idee de ce i-ar lăsa miliardarul averea unei fete pe care nu o cunoaște.

În timp ce încearcă să rezolve aceste mistere, este întreruptă de cei 4 nepoți ai lui Tobias Hawthorne, fiecare având modalități diferite de a rezolva acest mister în care sunt implicați cu toții.

"Jocurile moștenirii" este una dintre cărțile mele preferate de anul acesta. Are doza portivită de suspans, amuzament și intrigă, dar și mult mister. În carte sunt inserate mai multe întâmplări din trecutul personajelor. Cartea este scrisă din perspectiva protagonistei, ceea ce îi conferă o notă de originalitate pe care am apreciat-o.




Recenzie "Curtea miracolelor" de Kester Grant





Recenzia de astăzi va fi la o carte fantasy, dar nu una clasică, așa cum am mai citit. Are și ficțiune istorică, un gen literar despre care nu am știut că îmi place până nu am citit acestă carte. Se numește Curtea miracolelor, este scrisă de Kester Grant și apărută în anul 2021 la editura Storia Books.

Nina, sau Pisica Neagră, cum îi spun toți, face parte din Ghilda Hoților. În Paris sunt 8 ghilde, care mai de care mai enigmatice și periculoase, ale căror lideri sunt cunoscuți pentru șiretlicurile lor. Cel care îi întrece pe toți la capitolul acesta este Tigrul, liderul Ghildei Trupului. El dorește să o recruteze pe sora mai mică a Ninei.

Hotărâtă să o salveze, trebuie să ia niște decizii foarte dificile, să încerce să pătrundă în casele unora dintre Ghide, a căror locație este secretă, dar și să înfrunte dușmani nebănuiți. Am uitat să menționez faptul că Nina se aseamănă mult cu Robin Hood, furând de la bogați și dându-le săracilor, dar și furișându-se în locuri greu accesibile multor oameni.

În carte mai apar legende diverse, tradiții ale anilor 1800, dar și fantome. Dacă nu ați mai citit ficțiune istorică și, la fel ca mine, nu sunteți siguri dacă vă va plăcea acest gen literar, atunci citiți acesată carte.

Cu siguranță aspectul cel mai bun al acestei cărți este, pentru mine, caracterul Ninei. Este foarte curajoasă, dar și hotărâtă să își protejeze sora cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă să se furișeze în palatul regal, să înfrunte monștrii sau să se alieze cu ghilde misterioase.




Recenzie „Regele cicatricilor” de Leigh Bardugo





Romanul îl are ca protagonist pe Nikolai Lantsov, regele Ravkăi. Acțiunea se petrece după cea a seriilor enumerate mai sus, mai exact la trei ani dpă ce acesta a devenit rege. Perspectiva sa este alternată cu cea a Ninei, din Banda celor șase ciori.

Nikolai locuiește la palat și are multe secrete întunecate, dar și niște vulnerabilități rămase de la lupta finală cu Întunecatul. Pentru a scăpa de aceste defecte, pleacă într-o călătorie prin Ravka, alături de Furtunoasa Zoya și alții din grupul său apropiat. Au parte de noi pericole, dușmani nebănuiți și multe mistere. Între timp, la palat este multă agitație, deoarece un bal important este tot mai aproape. Cum regele întârzie să se întoarcă, toți încep să se îngrijoreze și trebuie să găsească o modalitate prin care să îi mascheze absența în fața invitaților.

Nina se află în Fjerda și învață să își folosească noile puteri, în timp ce rezolvă și niște mistere care îi trezesc tot mai multe amintiri de când încă se afla în Ketterdam alături de Banda celor șase.

Consider că nu puteți citi „Regele cicatricilor” dacă nu ați parcurs măcar o serie din acest univers. Eu am citit mai întâi trilogia „Grisha”, apoi pe cea prezentată astăzi, după care am lecturat și seria „Banda celor șase ciori”. Chiar dacă la început nu știam cine este Nina și ce puteri are, mi-am dat seama pe parcurs, iar totul s-a clarificat când am citit „Banda celor șase ciori” și „Răzbunarea ciorilor”, care au o recenzie pe blog.






youtube instagram goodreads

Recenzie „Animale fantastice și unde le poti găsi” de J. K. Rowling





Astăzi vă voi prezenta o carte din unviersul Harry Potter, numită „Animale fantastice și unde le poți găsi”. A apărut în anul 2020 la editura Arthur și este scrisă de J. K. Rowling sau, după cum este scris pe carte, de Newt Scamander, protagonistul din scenariul omonim și din filmul realizat după acesta.

Nu are un fir narativ, este un fel de glosar cu animale fanstastice. Am aflat lucruri noi despre animalele care sălășluiau în Pădurea Interzisă din seria Harry Potter, dar și despre unele noi. Citind-o, descoperim ca puteri magice are fiecare animal, iar toate au un grad de periculozitate notat cu un număr de x-uri de la unu la cinci, unul singur fiind pentru animale plictisitoare, iar cinci pentru cele imposibil de dresat și foarte periculoase.

Nu doar atât: mai putem afla și lucruri din istoria acestor animale și despre evoluția lor în societatea vrăjitorilor.




Recenzie „Banda celor șase ciori” și „Răzbunarea ciorilor” de Leigh
Bardugo





Recenzia de astăzi va fi la două volume ale unei serii din universul Grisha, numită „Banda celor șase ciori”. Sunt scrise de Leigh Bardugo, la fel ca și celelalte din serie, și apărute la editura Trei. Cele două cărți se numesc „Banda celor șase ciori” și „Răzbunarea ciorilor” .

Kaz Brekker și banda sa de hoți sunt cei mai renumiți bandiți din Ketterdam, un oraș al comerțului, care este casa multor astfel de bande. Banda sa este alcătuită din oameni cu talente diferite, dintre care doi sunt Grisha, cei cu puteri speciale.

După ce primesc o ofertă avantajoasă, trebuie să plece într-o misiune periculoasă la Curtea de Gheață, capitala Fjerdei, țara vecină. Pe drum, au parte de multe pericole, intrigi și monștrii ascunși la tot pasul. Ajunși acolo, ei trebuie să salveze un prizonier cu multe talente și să îl aducă în siguranță înapoi acasă. Trebuie să fie vigilenți, să aibă un plan bun și multe calități. Neavând nimic din toate acestea, trebuie să se descurce cu un plan departe de a fi perfect și o acoperire nu prea eficientă.

Prima jumătate a cărții fixează locul acțiunii și rolul personajelor, iar a doua este plină de acțiune, suspans și multe șiretlicuri.



În cea de-a doua carte, „Răzbunarea ciorilor”, banda trebuie să își recâștige reputația după ce au fost păcăliți la întoarcerea de la Curtea de Gheață. Nu avem prezentate doar aceste acțiuni, ci și fragmente din trecutul personajelor, care m-au ajutat să înțeleg mai bine cum au ajuns ei în Ketterdam și, mai târziu, în banda lui Kaz. Oare vor reuși ei să câștige recompensa pe care trebuiau să o primească înainte de a fi prea târziu? Răspunsul se află în interiorul cărții.

Personajele complexe și cu un trecut misterios, ingeniozitatea lor și suspansul cărților fac această serie foarte interesantă. Volumul trei al acestei serii nu are încă un titlu și o dată a publicării stabilite, dar sper că va apărea curând. Mai multe detalii pe Goodreads la pagina dedicată seriei.




Recenzie „Să ucizi un regat” de Alexandra Christo





Astăzi vă voi prezenta o carte captivantă și cu mult mister, numită “Să ucizi un regat”. A apărut în anul 2021 la editura Storia Books și este scrisă de Alexandra Christo.

Lira este o sirenă temută, despre care se spune că ar fi cea mai puternică după Regina Mării, mama sa. Nu numai ea are o astfel de reputație, toate sirenele ademenind oamenii cu cântecele lor, având câte unul pentru fiecare an al vieții lor, în acest fel reușind să rețină câți ani au.

În urma unui conflict, Lira este transformată în om. Furioasă că nu își mai poate folosi puterile și fiind nevoită să se acomodeze la viața pe uscat, ea trebuie să îndeplinească o misiune contra cronometru.

Elian, prințul din Midas, nu este unul obișnuit. Nu îi place să stea la castel într-o cameră luxoasă, ci preferă să navigheze împreună cu echipajul său pentru a vâna sirene, considerate cel mai de temut dușman al omenirii. După ce salvează o străină misterioasă care pare să știe prea multe despre sirene, inclusiv limba lor, trebuie să găsească un cristal legendar pe care vrea să îl folosească pentru a o învinge pe Regina Mării, laolaltă cu toate sirenele.

Suspansul care crește cu fiecare pagină, dialogurile amuzante și tradițiile sirenelor în contrast cu cele ale oamenilor fac această care foarte interesantă. Dacă v-a plăcut povestea Mica Sirenă, atunci citiți și această repovestire frumos conturată. Autoarea, Alexandra Christo, a anunțat săptămâna aceasta că va mai scrie încă o carte din acest univers.

Exemplarul meu are și autograful autoarei, pe care l-au primit doar primii 150 de cumpărători. Cred că cei de la Storia Books au avut o idee minunată, oferindu-ne acest autograf.

„Să ucizi un regat” este o carte pe care eu o aștept de la sfârșitul anului 2020, când a fost anunțată.

Nu am mai fost niciodată într-un oraș omenesc și mă minunez de abundență. Cât de mulți oameni! Câte culori, mirosuri și gusturi! În timp ce restul echipajului doarme, eu stau întins pe punte și număr stelele. Creez forme din ele, iar din forme, povești.




youtube instagram goodreads

Recenzie „Nocturna” de Maya Montayne





Astăzi vă voi prezenta o carte care m-a ținut în suspans de la prima la ultima pagină, numită „Nocturna”. A apărut în anul 2021 la editura Nemira și este scrisă de Maya Monayne.

În regatul castellan, oamenii au unul sau două haruri. Primul este legat de un element al naturii, cum ar fi apa, focul sau pietrele, iar al doilea, pe care nu îl au toți oamenii, este unic și interesant.

Personajele principale sunt Finn, o fată cu putere de a-și schimba înfățișarea, și Alfie, prințul regatului castellan. Finn nu este o persoană prea cinstită, având doar lucruri furate. Vrând să câștige niște cărți de valoare, merge la un concurs unde trebuie să poarte măști, așa că nimeni nu știe cine este. Fără să afle cineva, prințul merge și el la acest joc, tot pentru a câștiga cărțile, despre care crede că îl pot ajuta să își găsească fratele dispărut.

Chiar după acest joc, ei eliberează din greșeală un monstru misterios, care caută tot mai mulți oameni pe care să îi transforme în unii și mai malefici decât sunt deja. Puterea monstrului crește, iar Finn și Alfie trebuie să îl oprească înainte de a fi prea târziu. În această căutare a monstrului trebuie să fie vigilenți, curajoși și să aibă un plan îndrăzneț, dar cea mai importantă este dorința de a salva lumea indiferent de sacrificiile pe care vor trebui să le facă.

Mi-a plăcut foarte mult stilul de a scrie al autoarei, cu multă acțiune, suspans, personaje complexe și care ascund multe secrete, pe care am așteptat cu nerăbdare să le aflu pe parcursul cărții. Dacă vă interesează magia, pericolele iminente și cărțile cu mult mister, atunci Nocturna va fi alegerea potrivită pentru voi. Volumul doi al acestei serii, Oculta, este în pregătire la editura Nemira. De-abia aștept să văd ce ne-a pregătit autoarea în următoarele volume.

Se spunea că timpul zboară când ești fericit, dar la fel de repede trece și când te așteaptă la orizont lucruri nedorite. Toată viața lui, Alfie fusese învățat că magia nu se manifesta în culori extreme ale binelui sau răului, nu era albă sau neagră.






youtube instagram goodreads

Recenzie seria „Trei coroane întunecate” + Nuvela „Reginele din Fennbirn”
de Kendare Blake





Recenzia de astăzi va fi la una dintre seriile mele preferate, numită “Trei coroane întunecate”. Este alcătuită din patru cărți, numite „Trei coroane întunecate”, „Un tron întunecat”, „Două domnii întunecate” și „Cinci destine întunecate”, la care se adaugă nuvela „Reginele din Fennbrin”. Sunt scrise de Kendare Blake și apărute la Leda Edge. Să discutăm pe scurt despre fiecare dintre ele.

Acțiunea se petrece pe insula Fennbirn, aflată în mijlocul mării. În fiecare generație, acolo sunt trei regine, surori, toate din familia regală și care pornesc cu șanse aproximativ egale în anul Ascensiunii, la sfârșitul căruia doar una va fi regină. Ceea ce se întreabă cu toții este care va fi regina. Pe acea insulă, oamenii au diverse haruri, cum ar fi cel toxic, elemental, naturalist, războinic sau al prezicerii viitorului.

Ne sunt prezentate cele trei regine din această generație: Mirabella, Arsinoe și Katherine, fiecare cu un har diferit. Ele locuiesc în orașe diferite, corespunzătoare harurilor lor. Toți o favorizează pe Mirabella, al cărei har elemental este foarte puternic. Cu toate acestea, și celelalte sunt la fel de încrezătoare în forțele proprii, iar niciuna nu își dorește să fie învinsă.

Anii trec, iar festivalul care anunță începutul întrecerii pentru coroană se apropie. Evident, cele trei regine se pregătesc. La festival, însă, lucrurile scapă de sub control, iar unii oameni schimbă complet taberele.



În cea de-a doua carte, „Un tron întuncecat”, Arsinoe a descoperit deja un secret ale cărui avantaje trebuie folosite în interesul întrecerii. Cu cât provocarea câștigării coroanei devine mai dură, cu atât talentele celor trei surori devin tot mai mari, așa cum este cazul reginei Katherine. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu ea după balul de la sfârșitul anului trecut, când a dispărut brusc doar pentru a apărea câteva săptămâni mai târziu cu puteri înnoite și complet schimbată.



Cea de-a treia carte, „Două domnii întunecate”, are o mare legătură cu celelalte din serie. Suspansul crește, deoarece o regină a câștigat, iar toți le cred dispărute pe celelalte două, dar de fapt ele sunt ascunse undeva. Ele fiind legate de insulă, nu pot sta prea mult departe de aceasta. Dacă vreți să vedeți cine este câștigătoarea, dați o șansă acestei serii. Noua regină are parte de amenințări la tot pasul, nu poate să se încreadă în nimeni, iar tot mai mulți oameni o suspectează de niște fapte pe care nu le-a comis ea. Aici sunt alternate cele mai multe perspective, fiind vechii prieteni ai reginelor, personaje pe care le-am întâlnit și în volumele anterioare, dar și unele noi.



Ultima carte, „Cinci destine întunecate”, ne aduce în prim-plan bătălia finală, iar acest ultim volum mi s-a părut cel mai interesant. Pentru a nu dezvălui sfârșitul seriei, vă voi spune doar că finalul a fost foarte muțumitor, cu multe conflicte sfârșite cu bine și o parte din personaje mulțumite la final.



Așa cum am promis, vă voi prezenta și nuvela acestei serii, „Reginele din Fennbirn”. Conține, la rândul ei, două volume pline de acțiune, numite „Tinerele regine” și „Regina-oracol”. Acțiunea ambelor nuvele se petrece înainte de cea a cărților rezumate mai devreme. Cu toate acestea, consider că trebuie citită după ce ați parcurs volumele de la 1 la 4, deoarece altfel nu ați înțelege niște aspecte importante.

Cum erau reginele cu câțiva ani în urmă? Cum s-au schimbat de-a lungul anilor? De ce nu mai sunt regine oracol care prezic viitorul? Răspunsurile la aceste întrebări, dar și la multe altele se află în interiorul cărții, care este plină de suspans. Mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu personajele din serie și să aflu cum erau Mirabella, Arsinoe și Katherine înainte de Anul Ascensiunii, când nu știau nimic despre toate acestea.

Dialogurile amuzante, răsturnările de situație neașteptate, comploturile malefice și intrigile țesute cu fiecare pagină, dar și tradițiile insulei Fennbirn fac această serie foarte captivantă. Vă recomand să cumpărați toată seria, deoarece după ce o veți începe veți fi nerăbdători să aflați ce se întâmplă mai departe. Dacă vreți o serie fantasy cu mult mister, atunci seria “Trei coroane întunecate” va fi alegerea potrivită pentru voi.




Recenzie „Fable” de Adrienne Young





Astăzi vă voi prezenta o carte foarte interesantă, numită „Fable”. A apărut în anul 2021 la editura Storia Books și este scrisă de Adrienne Young.

Fable este o fată de 17 ani, care locuiește pe insula Jeval, unde a fost abandonată cu câțiva ani în urmă. Pe acea insulă este foarte periculos, sunt mulți bandiți, iar marea este necruțătoare. Ea câștigă bani căutând pietre prețioase în mare. Am uitat să menționez că ea a ajuns pe acea insulă după ce corabia familiei ei s-a scufundat în timpul unei furtuni.

Fable adoră marea, iar de la 6 ani face scufundări în fiecare zi, dar speră și să poată pleca repede de pe Jeval, economisind fiecare ban, deoarece așteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu tatăl ei, un comerciant foarte bogat. În urma unei neînțelegeri, ea trebuie să își grăbească plecarea și ajunge pe corabia Marigold, a cărei echipaj ascunde secrete întunecate și un trecut misterios. Pe drum spre destinația lor, orașul în care locuiește tatăl lui Fable, au parte de multe pericole, furtuni și alte obstacole pe care le înfruntă împreună, o călătorie la capătul căreia vor fi schimbați, dar și uniți într-un nou echipaj, cu Fable în mijlocul lor. Ajunși acolo, ea își reamintește că vizitase acele locuri și în copilărie, alături de familia ei.

Sfârșitul cărții este foarte incitant și promite multe aventuri în următorul volum, „Fable” fiind o duologie. Romanul este scris din perspectiva protagonistei, ceea ce îl face captivant, adăugându-se la dialogurile amuzante, imaginile artistice și călătoriile de neuitat.






youtube instagram goodreads

Recenzie „Studiu despre otravă”, „Studiu despre magie” de Maria V.
Snyder





Astăzi vă voi prezenta primele două volume ale unei serii care m-a ținut în suspans la fiecare pagină, numită „Cronicile din Ixia”. Este alcătuită din 6 cărți, dar numai două traduse, numite „Studiu despre otravă” și „Studiu despre magie”. Sunt scrise de Maria V. Snyder și apărute la editura Leda Edge.

Yelena este o fată de 19 ani care este acuzată de crimă, dar i se dă șansa de a fi degustătorul celui aflat la conducerea Ixiei. Chiar dacă la început este temătoare că ar putea fi otrăvită, își dă seama că aceste pericol este infinit mai mic decât altele care pândesc după fiecare colț. În Ixia, magia este interzisă, iar Yelena descoperă că este posibil să aibă astfel de puteri.

Un alt personaj care mai apare este Valek, spionul și sfetnicul cel mai apropiat al conducătorului, care ascunde secrete întunecate și un trecut misterios. Pe parcurs am vrut să aflu mai multe atât despre acest personaj, cât și despre Yelena, iar ambele aspecte s-au clarificat până la final.



În cea de-a doua carte, „Studiu despre magie”, locul acțiunii se schimbă radical, petrecându-se în Sitia, țara vecină și tărâmul magicienilor. Yelena are o misiune foarte importantă acolo, dar vă las pe voi să o descoperiți. Un scop secundar al vizitei in tara invecinata este ireîntâlnirea cu familia ei, de lângă care a fost luată cu mult timp în urmă. Sitia este condusă de un consiliu format din 4 magicieni, cel apropiat ei fiind Irys, al patrulea dintre ei. Chiar dacă cele două nu s-au înțeles bine la început, pe parcurs au devenit apropiate sau chiar prietene.

În acest al doilea volum descoperim mai multe aspecte legate de magie, dar și de puterile speciale ele Yelenei, unele întâlnite acum prima oară după foarte mulți ani. Ea își dorește foarte mult să afle mai multe despre aceste puteri, dar, în același timp, să își poată vedea din nou prietenii din Ixia, care i-au fost foarte loiali cât s-a aflat acolo.

Dialogurile amuzante, răsturnările de situație și intirgile care apar la fiecare pagină fac aceste cărți de nelăsat din mână. Mie mi-a plăcut mai mult a doua carte, fiind mai multă acțiune. De-abia aștept să văd ce ne-a pregătit autoarea și în următoarele volume. Al treilea se numește „Studiu despre foc” și sper că va apărea curând.




Primele mele cărti. Cu ce mi-am început drumul pe Tărâmul Cărtilor



Deoarece am primit întrebări despre primele cărți citite de mine, m-am gândit să vă prezint măcar o parte dintre preferatele mele. Sunt mai multe, majoritatea de la editura Arthur. Ca orice copil, așteptam cu nerăbdare ora de culcare pentru a asculta povești. Cam acestea au fost cărțile. Sunt sigură că ați citit și voi măcar una dintre ele.






youtube instagram goodreads

Recenzie „Șarpe & Porumbel”, „Sânge & Miere” de Shelby Mahurin





Astăzi vă voi prezenta primele 2 volume ale uneia dintre seriile mele preferate. Se numește „Șarpe & Porumbel” și este alcătuită din cartea omonimă și „Sânge & Miere”. Sunt scrise de Shelby Mahurin și apărute la editura Corint, în cadrul noului imprint Cointeens.

Louise le Blanc , sau Lou, cum îi spun apropiații, este o vrăjitoare. Și nu, nu una care zboară pe o mătură împreună cu pisica ei și are o pălărie pe cap, ci o persoană care poate folosi magia. Ea se descurcă destul de bine cu puterile ei, dar este nevoită să renunțe la ele și să fugă, pentru a se ascunde de mama ei malefică, Morgane, cea care conduce vrăjitoarele. Neavând unde să stea, se ascunde prin diverse locuri.



Reid Diggory este un vânător de vrăjitoare. Acestea sunt temute peste tot, iar ei le capturează, deoarece toți au părerea greșită că vrăjitoarele sunt rele. În urma unei neînțelegeri, cei doi sunt implicați într-o căsătorie aranjată, făcută cu scopul de a ascunde niște secrete întunecate. Cei doi nu numai că au firi opuse, dar o vrăjitoare și un vânător sunt dușmani, nu prieteni. Ca să nu mai spun de faptul că nimeni nu știe care este adevărata natură a lui Lou.

Înfruntarea cu dușmanul lor nu va fi nici prima, dar nici ultima, vor fi intrigi noi, alte personaje malefice vor intra în scenă, iar totul se va schimba. Alte 3 personaje importante care apar sunt o vrăjitoare, un vânător și un prinț pe care toți îl consideră trădător.



Cu cât câștigăm mai mult, cu atât pierdem mai mult.

În cea de-a doua carte, „Sânge&Miere”, apărută recent, Lou, Reid și ceilalți din grupul lor sunt nevoiți să se ascundă de Morgane, care are spioni peste tot. Nu numai acest motiv este important: ei sunt căutați prin tot regatul, peste tot sunt afișe cu numele lor, așa că stau într-o pădure o vreme, până când pleacă după provizii și se alătură unei trupe de acrobați care au puteri ascunse. Pe drum, încearcă să dobândească aliați, cum ar fi alte vrăjitoare, vârcolaci sau spirite, deoarece știu că, singuri, nu vor putea învinge forțele răului.

Ambele volume sunt pline de suspans, personaje complexe, tradiții medievale și dialoguri amuzante, deși mie mi-a plăcut mai mult primul volum, fiind conturată mai bine acțiunea. Cu toate acestea, nu ezitați să le citiți pe amândouă. Volumul 3 al acestei serii, „Zei&Monștrii”, tocmai a fost scos pe piață în varianta lui originală și sper că va fi tradus și la noi cât de curând. De-abia aștept să văd ce ne-a pregătit autoarea și în următoarele volume, și, poate, serii noi.

Lucrurile de valoare nu se obțin ușor. Când am intrat, s-a auzit un clinchet de clopoțel iar firma de deasupra ușii s-a legănat:

DULAPUL CU CIUDĂȚENII AL LUI MADAME SAUVAGE




Recenzie “Crima perfectă” de Holly Jackson





Astăzi vă voi prezenta o carte amuzantă și captivantă. Se numește “Crima perfectă”, este scrisă de Holly Jackson și apărută în anul 2020 la editura Leda Edge. Perfectă pentru fanii Agathei Christie, vă va ține cu sufletul la gură până la ultimele pagini.

A cțiunea se petrece în orașul Little Kilton, unde, în urmă cu 5 ani, a avut loc o crimă. Făptașul nu a fost găsit, dar nimeni nu a uitat ce s-a petrecut. Protagonista se numește Pip, are 17 ani și îl cunoștea pe presupusul făptaș. Se folosește de un proiect de la școală pentru a investiga situația și este ajutată chiar de fratele celui pe care toți îl credeau vinovat. Indiciile se suprapun, se amestecă și devin greu de descifrat, iar cineva nu este deloc mulțumit de investigațiile lui Pip, trimițându-i bilețele misterioase și mesaje cu număr necunoscut. Însă, ea nu se oprește, trece de orice greutăți pentru a face dreptate în acest caz abandonat de poliție.

Printre dialogurile amuzante, răsturnările de situație și misterele care apar cu fiecare pagină, este inserată cercetarea cazului făcută de Pip pe laptopul ei, alături de interviuri cu toți suspecții și cu cei care era posibil să știe ceva despre acea seară misterioasă de aprilie în care fata dispăruse. Nu vreau să vă dau detalii sau să dezvălui finalul, dar, la fel ca în orice carte de aceste gen, făptașul este cea mai puțin probabilă persoană.

V-a plăcut prezentarea cărții? Dacă da, intrați cu prima ocazie pe site-ul editurii Leda Edge pentru a o comanda. Acesta este primul volum al seriei „Instrucțiuni pentru fete cuminți”. Volumul 2 al acestei serii, "Fata cuminte, razbunare crunta", a aparut anul acesta la aceeasi editura, iar al treilea tocmai a fost publicat in varianta originala.

Însă locuința cu pricina nu era bântuită. Nu era vorba despre lumini care începeau să pâlpâie din senin sau de scaune trântite pe neașteptate… Bineînțeles, eu le cer să își amintească o noapte de acum 5 ani. Anumite scăpări sunt de așteptat.




Recenzie „Regatul sufletelor” de Rena Barron





Protagonista se numește Arrah, are 17 ani și locuiește într-o lume unde aproape toți oamenii, inclusiv părinții ei, au magie. Ea își dorește, de asemenea, acest lucru, dar magia întârzie să apară. Astfel, atât ea, cât și bunica ei, care este căpetenia unuia dintre triburile de tămăduitori foarte putenici și are așteptări mari de la ea, sunt foarte supărate. Dezamăgită, ea descoperă un ritual foarte periculos, care ascunde un preț mare pentru doar o fărâmă din magia pe care o vede zilnic.

Acțiunea începe atunci când un monstru face să dispară tot mai mulți copii, printre care unii pe care îi considera prieteni. Ea trebuie să îl oprească, dar nu are prea mult timp la dispoziție. În regat circulă niște zvonuri despre Regele Demon, care fură sufletele oamenilor, este vechi de mii de ani și malefic, dar care a fost întemnițat cu mult timp în urmă și toți au uitat de el. Pe lângă răpitorul de copii, ea trebuie să îl învingă și pe rege, dar o soră poate chiar mai puternică, apărută parcă de nicăieri, îi dă peste cap toate planurile și o obligă să plătească un preț pe care nu crede că îl poate achita. Mai apar creaturi de basm, mituri străvechi și multe artefacte magice. Oare va reuși această protagonistă curajoasă să rezolve misterul la timp? Răspunsul se află în carte.

Romanul face parte din trilogia „Ultima tămăduitoare”. De-abia aștept să văd ce ne-a pregătit autoarea și în următoarele volume, care sper că vor fi la fel de interesante ca acesta.




youtube instagram goodreads

Recenzie seria „Materiile întunecate” de Philip Pullman





Protagonista se numește Lyra, are 11 ani și locuiește la colegiul Jordan. Totul începe într-o zi în care se ascunde într-un dulap pentru a îi spiona pe profesorii de acolo și pe lordul Asriel, unchiul ei. Câteva zile mai târziu, ea pleacă împreună cu doamna Coulter, care pare foarte amabilă, dar de fapt în spatele acestei măști se ascund planuri malefice. Înainte de acest lucru, decanul colegiului îi oferă un dispozitiv care se va dovedi foarte important pe parcursul călătoriei. În timp ce se întâmplă toate acestea, niște oameni misterioși răpesc tot mai mulți copii, iar Lyra este hotărâtă să îi salveze, deoarece cel mai bun prieten al ei, Roger, a dispărut și el. Ea trebuie să meargă la Polul Nord, iar pe drum are parte de multe pericole. Mai este ajutată și de Pantalaimon, daimonul ei. Daimonii sunt ființe care apar odată cu stăpânii lor și nu se pot îndepărta prea mult, formând una și aceeași persoană.

Mai apar urși cu armură, vrăjitoare și ființe magice, dar și niște creaturi care par a fi mituri. Unul din motivele călătoriei acesteia este Praful, și nu, nu mă refer la praful care se depune pe mobilă și ne provoacă alergii, ci la o substanță intergalactică, ale cărei origini și scopuri nu sunt cunoscute de nimeni. Unii spun că este dăunător, alții, că este benefic, iar opiniile lor de întrepărund atât de mult, încât nimeni nu mai știe ce să creadă.



În cea de-a doua carte, Pumnalul tăinuit, Lyra a părtuns într-o cu totul altă lume. Acolo, îl întâlnește pe Will, un copil care vine și el dintr-o altă lume, una modernă, unde oamenii comunică folosind telefoanele, iar magia nu există. Ei au de îndeplinit o misiune, iar acest volum nu o are în scenă doar pe Lyra, ci și pe niște prieteni de-ai ei, personaje cu care ne-am întâlnit și în prima carte. Cât despre titllu, pumnalul tăinuit este un fel de sabie magică, al cărui purtător este un personaj semnificativ al seriei. Acesta poate tăia orice, de la cel mai dur metal până la ferestre între lumi.



Ultima carte, Ocheanul de ambră, este ultima din serie și cea mai interesantă. Aici apar cele mai multe prespective, 5, în total. Bătălia finală cu dușmanul lor va avea loc în lumea Lyrei, iar la ea vor participa toți cei menționați anterior, adăugându-se și spirite, călătorii pe tărâmuri aparent neaccesibile și multe altele.

V-am captat deja atenția? Dacă da, intrați cu prima ocazie pe site-ul editurii Arthur pentru a le comanda. Din universul acestei trilogii a mai apărut tot la această editură și „Cartea prafului”, a cărei acțiune se petrece înainte de „Materiile întunecate”.



Recenzie trilogia „Grisha” de Leigh Bardugo





Alina este o fată de 17 ani care crede că nu are puteri speciale, dar într-o zi acestea ies la iveală și descoperă că face parte din Grisha, un grup de oameni cu diverse abilități, cum ar fi controlarea apei, a focului sau fabricarea de obiecte. Ea ajunge la palat și trebuie să se ferească de Întunecatul, cel care îi conduce pe cei din Grisha. El pare amabil la început, dar ne dăm seama pe parcurs că sub masca bunătății se ascund planuri melefice. Ea trebuie să plece într-o călătorie pentru a-l opri înainte de a fi prea târziu, cu ajutorul lui Mal, cel mai vechi prieten al ei.



În cea de-a doua carte, „Regatul furtunilor”, Alina este în continuare în cursa contra cronometru de învingere a Întunecatului. Trebuie să treacă prin Falie, un loc în care întunericul e permenent, populat de niște creaturi foarte periculoase. Mai apar o călătorie pe mare, corăbii zburătoare și oameni sub acoperire.



Cea de-a treia carte, „Regatul luminilor”, mi se pare cea mai lămuritoare cu privire la multe aspecte. Alina este tot mai aproape de lupta finală cu dușmanul ei cel mai de temut, una în care vor fi descoperite noi atuuri, puteri magice nebănuite și alianțe periculoase de ambele părți. Alina se pregătește de această ultimă confruntare cu ajutorul prietenilor vechi și noi, dar și al unor cărți misterioase, cu legende care păreau doar mituri citite copiilor în serile friguroase de iarnă.

Mie mi-a plăcut foarte mult această serie, în special ultimul volum. Trilogia a fost ecranizată de Netfilx într-un serial care a aparut la sfărșitul lunii aprilie a acestui an (2021).




youtube instagram goodreads

Recenzie „Everless” și „Evermore” de Sara Holland





Jules Ember este o fată obișnuită, care locuiește într-un sat din regatul Sempera. Acolo nu se folosesc bani obișnuiți, ci unii fabricați din timpul extras din sângele oamenilor. Cei săraci nu au foarte mult timp, dar cei bogați îl țin în seifuri și cufere. În regat circulă mai multe legende depre Alchimist, considerat rău, și Vrăjitoare, despre care se crede că este o zeiță aducătoare de noroc, amândoi fiind nemuritori și având puteri magice.

Jules primește o ofertă avantajoasă și pleacă în Everless, un loc al aristocraților. Regina face o vizită și totul trebuie să fie perfect, de la preparatele servite până la siguranța că nu vor fi atacați. De aici începe o călătorie, plină de ființe misterioase, răsurnări de situație neașteptate, una în care aparențele pot înșela, iar o singură greșeală poate strica toate planurile. Unul din personajele mai importante este Caro, sfetnicul cel mai apropiat al reginei și are secrete întunecate.



În cel de-al doilea volum, „Evermore”, Jules a descoperit deja un secret care i-a anulat toate planurile de demascare a infractorilor periculoși. Ea trebuie să se ferească de niște ființe de care doar se auziseră speculații, nimic nu părea adevărat. În această carte, la fel ca în primul volum, cei mai apropiați prieteni se vor dovedi dușmanii cei mai de temut, iar inamicii vor avea calități nebănuite. Ca să nu mai spun că Jules este într-o continuă fugă din cauza unor crime despre care se crede că au fost comise de ea.

Mie mi-a plăcut mai mult al doilea volum, iar după ce l-am terminat pe primul am fost nerăbdătoare să aflu următoarele aventuri ale lui Jules. Această duologie m-a captivat de la primele pagini, până la ultimele, având un început promițător și un final perfect, cu cantitatea potrivită de suspans, amuzament și intrigă.




Ce ne pregătesc editurile în 2021





Astăzi vă voi prezenta câteva titluri care mi-au captat atenția și urmează să apară în 2021.

De la editura Nemira următoarele cărți au fost deja anunțate:






youtube instagram goodreads

Recenzie seria „Frătia corbilor” de Maggie Stiefvater





A Blue Sargent este doar o fată obișnuită, care provine dintr-o familie de clarvăzătoare, într-o lume în care magia există și prezicerile se adeveresc. Este singura din familie fără astfel de puteri și locuiește în micul oraș Henrietta.

Gansey, Ronan, Adam și Noah sunt 4 elevi de la famiosul liceu Aglionby. Ei încearcă să găsească un rege străvechi, aflat pe meridianul energetic, un loc unde magia este foarte puternică, iar pasiunea lor pentru el este bazată pe miturile și legendele găsite prin cărți vechi. Ei alcătuiesc Frăția Corbilor și au nevoie de ajutor cu căutările, iar Blue este dornică să îi ajute. Mai apar o pădure fermecată, monștrii misterioși și antici, dar și fantome.



În cea de-a doua carte, „Hoții din vis”, se prezintă mai ales peripețiile lui Ronan, care face parte din Frăția Corbilor și are o putere specială. În misiunea lor de a găsi regele vor avea nevoie de toate puterile magice, de multe informații și de dorința de a merge mai departe indiferent de consecințe, alimentați de pasiunea lui Gansey pentru lucruri străvechi și legende.



În cea de-a treia carte, „Blue Lily, Lily Blue”, cei 5 copii încearcă să găsescă regele antic și trebuie să meargă din nou în pădurea magică, un loc unde visele devin realitate și nu sunt întotdeauna plăcute. Acolo sunt ființe misterioase, copaci vorbitori și bântuie forțe malefice, toate aceste lucruri datorându-se poziționării acesteia pe meridianul energetic.



Ultima carte, "Regele corb", mi se pare cea mai captivantă. Blue, Gansey, Adam și Ronan sunt tot mai aproape de găsirea regelui misterios, care ar putea duce la consecințe grave pentru cei 4 prieteni, dar și meridianul energetic. Sunt introduse noi personaje, cum ar fi roboți, demoni și infractori periculoși, puși acolo pentru a zădărnici planurile lor și a-i împiedica să primească valoroasa recompensă care însoțește găsirea regelui.

Toate volumele sunt captivante, au multe răsturnări de situație și intrigi noi cu fiecare pagină. Aceasta este o serie care vă va captiva, iar fiecare volum vă va face să la așteptați cu nerăbdare pe următoarele (chiar și ultimul). V-am captat deja atenția? Dacă da, intrați cu prima ocazie pe site-ul editurii Nemira pentru a le comanda.




Recenzie seria „Caraval” de Stephanie Garber



Scarlett și sora ei, Tella, înearcă să scape de tatăl lor malefic și pleacă la Caraval, un loc unde voiau dintotdeauna să meargă. Acesta este un carnaval organizat anual pe o insulă magică, un tărâm al iluziilor. Acolo se desfășoară un joc, iar premiul este foarte valoros. Scarlett devine foarte implicată în acest joc după ce Tella dispare. Pe drum, are parte de multe pericole, însoțite de avertismentul: „Ține minte, e doar un joc!”. Ea trebuie să decidă ce parte din joc e reală și care nu. Mai trebuie să afle și idenitatea stăpânului Caravalului, Legend, care, așa cum îi spune și numele, este o legendă, deoarece nu a fost văzut de foarte mult timp.





În cea de-a doua carte, „Legendar”, acțiunea nu se mai petrece pe insula Viselor, ci în capitala Imperiului Meridian, Valenda. Are loc un nou Caraval în cinstea împărătesei. Cartea le îsoțește pe Scarlett și Tella în acest nou joc, unde trebuie și să confrunte Sorțile, niște ființe nemuritoare cu puteri magice care au fost întemnițate mult timp într-un pachet de Cărți ale Destinului. Aici realitatea se amestecă atât cu jocul, cât și cu personalitățile oamenilor. Ele mai doresc și să își salveze mama dispărută.



Ultima carte, „Finalul”, este, după părerea mea, cea mai interesantă. Tella și Scarlett sunt în continuare în Valenda, încercând să salveze lumea de Sorți, cu ajutorul unor artefacte și locuri magice. Oare vor reuși Tella și Scarlett să învingă forțele răului înainte de a fi prea târziu? Nu puteți afla decât citind cărțile.

Chiar dacă acestea sunt narate la persoana a III-a, pare că suntem lângă cele două surori, participând la Caraval și apoi salvând lumea.




youtube instagram goodreads

Recenzie seria „Regina roșie” de Victoria Aveyard





Astăzi vă voi prezenta o serie foarte interesantă, numită „Regina roșie”. A apărut la editura Nemira și este scrisă de Victoria Aveyard. Este alcătuită din 4 cărți: „Regina roșie”, „Sabia de sticlă”, „Colivia regelui” și „Furtuna războiului”.

M are Barrow este doar o fată obișnuită dintr-un sat banal. Oamenii pot avea sânge argintiu sau roșu. Cei din prima categorie sunt apreciați, au puteri magice și un statut înalt, iar ceilalți sunt cei care nu pot fi în funcții înalte și sunt considerați mai puțin inteligenți. Mare este roșie, iar în urma unui accident descoperă că are puteri speciale. După ce ajunge la palat află că există o grupare rebelă numită Garda Stacojie, care încearcă să schimbe ierarhia între cei cu sângele de culori diferite, iar Mare își dorește același lucru, așa că se alătură lor. De aici începe o călătorie enigmatică, plină de trădări, mistere, intrigă și magie, alături de prieteni vechi și noi. Unul dintre dușmanii ei cei mai de temut este Evangeline Samos, o argintie care poate controla metalele cu puterea minții și este apreciată la curtea regală.



În cel de-al doilea volum, în urma unei trădări petrecute la curtea regală, Mare este nevoită să își folosească puterile pentru a se salva și a fugi împreună cu Garda Stacojie și a se ascunde.



Cea de-a treia carte, „Colivia regelui”, are ca subiect găsirea unor oameni care, la fel ca ea, au sângele roșu și puteri speciale și aducerea lor în Garda Stacojie. Pe drum, are parte de multe pericole pe care le înfruntă alături de prietenii ei, trebuind în același timp să se păzească de un rege malefic.



Ultima carte , „Furtuna războiului”, este, după părerea mea, cea mai interesantă, deoarece aflăm cum se termină povestea.

Toate cele 4 volume o însoțesc pe Mare în călătoria ei. Romanele sunt prezentate din perspectiva ei, dar apar și capitole narate de alte personaje, fapt care ne dă mai multe perspective asupra poveștii și adaugă o notă de originalitate seriei. Mie mi-a plăcut foarte mult și v-o recomand. Știu că unii dintre voi credeți că intensitatea acțiunii scade în fiecare volum, dar eu nu am remarcat acest aspect.




Recenzie „Un baiat numit Crăciun”, „Fetita care a salvat Crăciunul” și „Eu și Moș Crăciun” de Matt Haig





N icholas este un băiat foarte sărac, care locuiește împreună cu tatăl lui într-o colibă mică. Într-o zi, tatăl lui este chemat la o vânătoare și stă plecat mai multe zile. Nicholas se îngrijorează și pleacă în căutarea lui. Pe drum, înfruntă multe pericole, se luptă cu monștrii și își face prieteni, dar descoperă și magia într-un sat al elfilor inaccesibil celor mai mulți oameni.



În cartea „Fetița care a salvat Crăciunul”, personajul principal este Amelia, care, la fel ca Nicholas, este foarte săracă. Într-o zi, este nevoită să plece de acasă pentru a se păzi de un om foarte rău, care vrea să o pună să muncească toată ziua. Îi scrie o scrisoare lui Moș Crăciun și acesta încearcă să o ajute. În urma multor aventuri, unele fiind încununate cu succes, altele sortite eșecului, Amelia se vede neviotă să salveze Crăciunul și să își descopere magia.





Ultimul volum din serie este „Eu și Moș Crăciun”, având-o ca protagonistă tot pe Amelia. Nu prea se descurcă în noua locuință, iar cu școala este chiar mai greu. Apare o trădare în urma căreia Iepurașul de Paște vrea să distrugă Crăciunul, iar Amelia trebuie să îl învingă, cu ajutorul prietenilor ei.

Aceste cărți sunt foarte interesante și te țin cu sufletul la gură până la ultimele pagini, dar păstrează și atmosfera plăcută a Crăciunului.




youtube instagram goodreads

Recenzie „Urzeala zorilor” de Elizabeth Lim





M aia Tamarin este o croitoreasă foarte talentată, care a învățat totul de la tatăl ei, odinioară cel mai faimos croitor din ținutul A’landi.

Într-o zi, un mesager al împăratului sosește la magazinul lor pentru a-i anunța că tatăl Maiei a fost selectat pentru a veni la palat, dar el nu mai poate călători. Maia, vrând să își salveze familia, se costumează în băiat și pleacă la castel. Acolo, are parte de o surpriză: mai erau și alți croitori, implicați cu toții într-o compeție cu premiul constând în postul de croitor imperial.

Și încă ceva: Lordul Vrăjitor, unul din consilierii împăratului, pare să fie imun la minciunile Maiei, adăugându-se la greutățile competiției. Se petrec multe comploturi, trădări și șiretlicuri, dar nimic nu se compară cu testul final, cel decisiv: Maia trebuie să croiască 3 rochii de legendă, care nu fuseseră văzute de milenii și păreau doar un mit. Ea este nevoită să călătorească prin tot regatul pentru a strânge materialele necesare. Oare va reuși Maia să îndeplinească misiunea la timp și să scape de toate pericolele?

Povestea este spusă din perspectiva Maiei, fapt care o face irezistibilă pentru orice cititor, adăugându-se la dialogurile amuzante, răsturnările de situație și magia prezentă permanent în carte. Ca să nu mai spun de monștrii misterioși care se ascund la tot pasul.

V-am captat deja atenția? Dacă da, intrați cu prima ocazie pe site-ul editurii Corinteens pentru a o comanda, dacă încă nu ați citit-o.




youtube instagram goodreads

Recenzie „Vraja oaselor sub clar de lună” de Kathryn Purdie





Astăzi vă voi prezenta o carte magică, feerică si captivantă, numită „Vraja oaselor sub clar de lună”. A apărut in anul 2020 la editura Corintees și este scrisă de Kathryn Purdie.

D escântatoarele de oase sunt ființe magice, care își iau puterea din oasele de har, foarte importante în ritualurile lor. Sunt 3 personaje principale: Ailesse, moștenitoarea lor, Sabine, cea mai buna prietenă a ei, și Bastien, care are un scop foarte bun de a se afla in poveste, dar vă las pe voi sa il descoperiți.

În urma unei neințelegeri, Ailesse ajunge in compania lui Bastien, iar acesta iși da seama că toate lucrurile pe care le știa despre descântatoare nu aveau decat puțin adevar la mijloc.

Sabine trebuie sa își infrunte propria soartă, iar povestea ei urmarește un alt fir narativ, cel al călătoriilor, cunoașterii si trădărilor. Acest personaj a părut sters și neinteresant la inceput, dar apoi si-a demonstrat inteligența și șiretenia.

Ailesse trebuie să înfrunte niste forțe despre care doar se auzise, nimeni nu le văzuse.

Perspectivele celor 3 protagoniști ne dau o viziune proaspătă asupa întâmplărilor din carte, ceea ce o face perfectă pentru acest inceput de iarna, făcând așteptarea până la Crăciun mai ușoară si interesantă.

Sper că v-am fost de ajutor daca doriți să citiți o carte foarte interesantă și originală, care vă va ține cu sufletul la gură pânâ la ultimele pagini.




Top 10 autori preferati





Bună tuturor! Cum Crăciunul este tot mai aproape, poate vă doriți să aveți cărți noi sub brad, așa că, pentru a vă ajuta să vă hotărâți, am pregătit un top 10 cu autorii mei preferați.

10. Victoria Aveyard, care a scris seria „Regina roșie”, alcătuită din 4 volume apărute la editura Nemira, care au o poveste foarte complexă despre regi, regine, printese.

9. Kiera Cass, autoarea seriei „Alegerea”, alcatuita din 6 volume.

8. Rebecca Ross, autoarea seriei „Destinul reginei”, formată din 2 cărți.

7. Sabaa Tahir, autoarea seriei „Elias si spioana carturarilor”, care prezintă o poveste foarte frumos conturată, despre cărturăreasa Laia, care încearcă să își salveze fratele de niște oameni misterioși, care îl capturaseră deoarece era printre ultimii cunoscători ai unei tehnici de prelucrare a metalelor foarte prețioasă.

6. Shelby Mahurin, care a scris seria „Sarpe&Porumbel”

5. Margaret Rogerson, autoarea cartilor „Vraja spinilor” si „Vraja corbilor”

4. Holly Black, a cărei serie intitulată „Făpturile văzduhului” a apărut la Storia Books. Se prezintă povestea lui Jude, o fată care este răpită și dusă pe tărâmul zanelor, ființe nemuritoare și cu puteri magice. Acolo, ea se află sub protecția unei zâne, dar niște creaturi misterioase o obligă să se descurce singură.

3. J.K. Rowling, celebra autoare a seriei „Harry Potter” de la editura Arthur

2. Cassandra Clare, care a scris seriile „Instrumente mortale”, „Dispozitive infernale” și „Unelitiri întunecate”. În seria „Instruente mortale”, personajul principal este Clary, o fată de 16 ani care se întâlnește cu un vânător de umbre și află că și mama ei se încadrează în această categorie. Vânătorii de umbre au responsabilitatea de a alunga demonii înapoi în dimensiunile lor.

1. Sarah J. Maas, autoarea seriilor „Regatul spinilor și al trandafirilor” și „Tronul de cleștar”, care sunt foarte populare. În seria regatul spinilor și al trandafirilor este prezentată povestea lui Feyre, o fată obișnuită. Într-o zi, când era la vânătoare, s-a intalnit cu un lup. Câteva zile mai târziu, un spiriduș, ființă nemuritoare cu puteri magice, pare la ea acasă și o duce pe tărâmul lor unde au loc trădări, împrieteniri și comploturi malefice.

Sper că v-am fost de ajutor pentru a așeza sub brad măcar o parte din aceste titluri interesante.




Recenzie „Vraja corbilor” de Margaret Rogerson





I sobel este o portretistă foarte talentată de numai 17 ani dintr-un orășel banal, care locuiește cu mătușa ei și cele 2 surori mai mici. Zânele sunt ființe care nu pot scrie, găti, picta sau construi clădiri, de aceea depind foste mult de oameni, maeștrii Meșteșugului. Isobel pictează portetele zânelor și primește la schimb vrăji.

Într-o zi, prințul toamnei, Rook, vine la Isobel acasă pentru a i se picta portretul. La câteva zile după ce acesta este gata, el se întoarce la ea pentru a o duce pe tărâmul zânelor, deoarece era ceva în neregulă cu tabloul, încălcând legile regatului zânelor și punându-l pe Rook în pericol. Pe drum, ei au parte de multe pericole, se luptă cu monștrii, apar trădări și intrigi.

Ajunși acolo, dau peste o lume cu totul nouă pentru Isobel, deoarece zânele nu au nimic în comun cu oamenii, având altfel de construcții, altă împărțire a teritorilui și puteri magice. Regatul zânelor este împărțit în 4 teritorii, corespunzătoare unui anotimp.

Eu am terminat ieri de citit această carte și m-a ținut cu sufletul la gură până la ultimele pagini. Cealaltă carte a autoarei, „Vraja spinilor”, are o recenzie si pe canalul meu de YouTube.




youtube instagram goodreads

„Fandom, fantezie periculoasa” de Anna Day





P rotagonista, Violet, are o carte preferată pe care o prezintă la școală, apoi merge la o expoziție dedicată acelei cărți, care este și ecranizată. Ei îi place foarte mult lumea descrisă în carte și își dorește să ajungă acolo.

În urma unui accident, ea, cea mai bună prietenă a ei, Alice, și fratele ei mai mic ajung exact în acea carte, cu Violet în rolul personajului principal, Rose, care este preferata ei. Chiar dacă cei 3 cunosc toate replicile personajelor și le rostesc la momentul potrivit, povestea ia o întorsătură mistrioasă, cele mai neînsemnate personaje devenind cele din prim-plan, iar protegoniștii noștri încercând să salveze lumea aceea pentru a se putea întoarce acasă, chiar dacă nu știu cum. Ei adună indicii și pregătesc noi comploturi. Concluzia:” Ai grijă ce-ți dorești”.

În carte se țes noi intrigi la fiecare pagină, apar trădări și mistere. Romanul este narat de Violet, fapt care îi dă o notă de originalitate neconținută de multe cărți.




Recenzie „Castelul din nori” de Kerstin Gier





C astelul din nori este anticul hotel misterios aflat în vârful munților, care ascunde multe secrete și musafiri bizari. Fanny, protagonista, ajută la pregătirile pentru balul de Crăciun, unde totul trebuie să fie perfect, de la decor la meniu.

Cu ajutorul lui Ben, fiul proprietarului, Fanny trebuie să rezolve mai multe mistere, implicând chiar niște infractori periculoși. Ei își dau seama cine sunt nelegiuiții atunci când un vizitator al hotelului își amintește de ei. Răufăcătorii sunt în libertate, iar Fanny nu poate avea încredere în nimeni, așa că ea începe să aibă îndoieli cu privire la indiciile adunate, dar și la prietenii ei.

Această carte m-a învățat că aparențele pot înșela, dar nu vă dau mai multe detalii pentru a nu vă strica bucuria lecturii acestei cărți.




Recenzie seria „Alegerea” de Kiera Cass





P entru 35 de fete, alegerea reprezintă cea mai semnificativă oportunitate de a trai in lux pentru tot restul vieții lor. Aceasta este o competiție in cadrul căreia se alege viitoarea prințesa a Ileei, condusă de un rege și o regina.

Protagonista este America, o fata obișnuita. Intr-o zi, ea primește un formular de participare la alegere, dar nu vrea sa o facă. Este convinsă in cele din urma și, vânzându-se in palat, trebuie sa dezlege mai multe mistere, legate atât de familia regală, cât și de comploturile din Ileea, dar descoperă ca palatul nu este nicidecum așa cum s-a așteptat.

Tot mai multe concurente sunt eliminate, iar America are de-a face cu multe fete, unele drăguțe, altele care doresc doar coroana.

Aceasta este acțiunea din primele 3 volume, „Alegerea”, „Elita” și „Aleasa”.



In cărțile „Mostenitoarea” și „Coroana”, se prezintă o poveste petrecuta 20 de ani mai târziu, având-o ca protagonista pe Eadlyn, mostenitoarea coroanei. Organizează și ea o alegere, in cadrul căreia va fi selectat noul print al Ileei. Ea este foarte inteligenta și se simte pregătită sa fie regina, dar planurile ii sunt date peste cap de niște foști dușmani ai părinților ei. Oare va reuși Eadlyn sa dejoace planurile răufăcătorilor și sa aleagă un print inainte de a fi prea târziu?



In cartea ” Fericiți pana la adanci bătrâneți” suntem introdusi din nou in lumea Americai și este oferită o noua perspectiva asupra unor întâmplări noi și vechi, întâmplările fiind relatate la persoana I, ca și in celelalte carti din serie.




youtube instagram goodreads

Recenzie „Cronicile wardstone” de Joseph Delaney





După cum știți, astăzi 31 Octombrie, este Halloweenul, iar eu va voi prezenta o serie care mi-a captat atenția încă de pe raftul librăriei, datorită inscripției de pe spate:” A nu se citi după miezul noptii!” Seria se numește „Cronicile Wardstone”, este scrisă de Joseph Delaney și apărută le editura Corint Junior.

A Personajul principal este Tom, un băiat obișnuit care devine ucenicul unui vraci. Acesta îl duce acasa la el. In prima lui lecție, vraciul ii da un sfat esențial: "Ai grija la fetele cu pantofi cu vârful ascuțit". El nesocotește acest sfat și de împrietenește cu vrăjitoarea Alice.

Tom și vraciul Gregory au de-a face cu monștri de toate felurile: de la vrăjitoare și demoni pana la creaturi pe care nici nu vi le puteți imagina. Ei trebuie sa salveze lumea de acești monștri, iar Tom și Alice trec prin multe peripeții împreuna,unele plăcute, altele nu.

In călătoriile sale, Tom afla informații atât despre vraci, cât și despre propria familie.



In cartea „Povetea lui Slither”, volumul 11 din cronicile Wardtone, se prezintă peripeți ile personajului omonim, care ajuta niște fete sa scape de o amenințate iminenta. Am uitat sa menționez ca Slither este un monstru dintr-o specie pe cale de dispariție, care arată aproape ca un om, singura diferența fiind coada sa foarte lunga. El este malefic, dar cele 3 surori ii scot la iveală latura buna.

Seria este alcătuia din 11 volume, începând cu ucenicul vraciului și terminând cu Povestea lui Slither, care nu are neaparat legătura cu restul cariilor, deci puteți începe cu ea dacă vreți.

Va urez un Halloween cât mai bântuit!👻💀




Recenzie „Biblioteca de la miezul noptii” de Matt Haig





V-ați gândit vreodată unde v-ați fi aflat acum dacă ați fi luat o altă decizie într-un anumit moment? Ați regretat vrodată că ați făcut sau nu un anumit lucru? Dar dacă răspunsurile la aceste întrebări s-ar găsi într-o bibliotecă? Mai exact, în ”Biblioteca de la miezul nopții” o carte scrisă de Matt Haig și publicată în anul 2020 la editura Nemira.

C ând Nora ajunge accidental în această bibliotecă, care apare doar la miezul nopții, este îndrumată de doamna Elm, bibliotecara de la școala unde fusese, care o ajută să se hotărască ce vieți să încerce. Viețile trec, posibilele alegeri scad, iar biblioteca ajunge tot mai aproape de un pericol iminent, care nu poate fi oprit decât într-un singur mod: acceptarea greșelilor.

Unele vieți sunt bune, altele nu, în unele Nora este vânzătoare, în altele savant. În unele locuiește într-o vilă la malul mării într-o metropolă, iar în altele într-un apartament închiriat pe care de-abia îl întreține dintr-un orășel banal, iar în altele cântă cu o trupă. Această carte este foarte interesantă și ne ajută să ne gândim de două ori înainte de a lua o decizie, dar dacă totuși nu alegem corect să nu trăim o viață plină de regrete.

V-am captat atenția? Dacă da, intrați pe site-ul editurii Nemira cu prima ocazie pentru a o comanda, dacă încă nu ați citit-o.




Recenzie „Moștenirea secretă a lui Pan” de Sandra Regnier





F elicity este doar o fată obișnuită. Într-o zi, la școala ei apare un nou elev, pe nume Lee. Acesta este misterios, plin de secrete și îi spune lui Felicity, sau Fay, cum îi spun prietenii, că ea face parte dintr-o profeție misterioasă, care prezice că va salva lumea elfilor, spiridușilor și creaturilor supranaturale, ascunsă la vedere în cea a oamenilor.

Ea are abilitatea de a călători în timp, iar în carte apar câteva personaje misterioase. Lee are și el puteri supranaturale și cunoaște celebrități diverse, de asemenea este foarte popular la școala lor, chiar dacă este un elev nou. Ei călătoresc în timp, prima oară din greșeală, apoi intenționat pentru a rezolva un mister.

Cartea are multă acțiune, călătorii în timp, amuzanent și suspans, de aceea consider că este foarte interesantă.

Sfârțitul cărții este foarte incitant și promite multă aventură în următoarele volume pe care aștept cu nerăbdare să le citesc. Romanul este scris din perspectiva lui Felicity, dar apar și părți narate de Lee. Cele 3 cuvinte pentru “Moștenirea secretă a lui Pan” sunt timp, umor și elfi.




Recenzie "Captivi în timp dosarele Cronos" de Rysa Walker





Recenzia de astăzi va fi la o carte plină de suspans, călătorii în timp și mister, numită "Captivi în timp dosarele cronos". A apărut în anul 2019 la editura Litera și este scrisă de Rysa Walker.

K ate este doar o fată obișnuită de 16 ani. Într-o zi, bunica ei misterioasă apare din senin și îi dezvăluie lui Kate puterea ei specială, de a călători în timp cu ajutorul unui medalion special. Ea află că bunica ei este membra unei societăți secrete care are ca scop atât împiedicarea modificării trecutului de către niște oameni malefici, cât și protejarea anumitor opere de artă sau cărți valoroase.

Câteva personaje malefice apar și ele, pentru a zădărnici planurile lui Kate de a ajuta la salvarea lumii cu ajutorul medalionului magic. Ea călătorește în timp, la o faimoasă expoziție de artă din trecut. Acolo, Kate trebuie să împiedice o crimă comisă în anul 1890. Ea se acomodează cu vestimentația, tradițiile și obiceiurile specifice perioadei respective, rezolvând în același timp un mister vechi de secole, care nu a putut fi elucidat de nimeni înaintea ei.

Așadar, Kate este o detecivă a timpului, iar cele 3 cuvinte pentru acestă carte sunt timp, medalion și mister.

Romanul este scris din perspectiva lui Kate, iar acest fapt îl face de nelăsat din mână și de neuitat.




youtube instagram goodreads

Comparare carte-film: "Enola Holmes cazul marchizului disparut" de Nancy Springer si filmul "Enola Holmes"





E nola Holmes este doar o fetiță de 14 ani care locuiește într-un conac odinioară frumos, care acum este în paragină. Într-o zi, mama ei dispare. Să fi plecat oare la o plimbare? Este o concidență ca dispariția să se petreacă chiar de ziua de naștere a Enolei, iar unul dintre cadouri să fie o carte despre coduri secrete? Am uitat să menționez că ea este sora celebrului detectiv Sherlock Holmes și al lui Mycroft Holmes.

Cei doi ajung la conac și vor să o trimită pe Enola la internat, dar ea are alte planuri, cum ar fi să își găsească mama dispărută și să readucă echilibrul în viața ei. Pe drum se întâlnește cu vicontele Tewksbury, despre care se crede că a fost răpit.

Acum vreau să vă prezint câteva dferențe dintre carte și ecranizarea realizată de Netflix. În primul rând, în care se precizeză faptul că Enola are 14 ani, dar în film presonajul principal are 16 ani. Apoi, Tewksbury are 12 ani în carte, dar în film pare că are aceeași vârstă cu ea. Următoarea diferență ste că, în carte, Enola nu merge la internat, dar în film o face. Cele 3 cuvinte pentru "Enola Holmes Cazul marchizului dispărut" sunt: dispariție, răpire și detectiv.

Acestea sunt diferențele principale. Evident, sunt mai multe, dar nu le pot enumera pe toate. Mie mi-a plăcut mai mult cartea, pe care am citit-o înainte să văd filmul. Le recomand pe amândouă și spar să vizionați și voi filmul și să citiți cartea.

Romanul l-am primit ca pe unul dintre premiile concursului "Back to school" organizat de Humanitas Junior și despachetat de mine într-un unboxing realizat pe canalul de youtube.




„Asta e povestea noastră” de Ashley Elston





S ubiectul este relativ simplu: cinci băieți merg la vânătoare într-o dimineață, dar numai 4 se întorc. Întrebarea care îi macină pe toți este: „Ce s-a întâmplat cu cel de-al cincilea?”.

Kate este în clasa a douăsprezecea și pasionată de fotografie. Ea lucrează după școală la un tribunal, iar șeful ei primește cel mai important caz al momentului. Astfel, ea este prinsă la mijloc și trebuie să găsească făptașul înainte de a fi prea târziu! Nu uitați, criminalul este în libertate și nu știm ce întorsătură ar putea lua situația.

Kate adună indicii unul după altul, se uită iar și iar la filmulețele interogatoriului și încearcă să pună toate piesele puzzle-ului la loc, încercând să îi salveze atât pe cei la care ține, cât și pe ea însăși.

Cartea este scrisă din pespectiva lui Kate, dar mai sunt și părți din perspectiva unui narator misterios, iar identitatea lui este dezvăluită abia la final.

Ca de obicei, vă voi prezenta aceată carte în 3 cuvinte, care sunt „crimă”, „investigație” și „vânătoare”.




Top 10 carti preferate de la Arthur si Youngart





10. Viata intr-un acvariu de Len Vlahos: filmari, umor, creier.

9. Ferbonia de Ioana Nicolaie: povesti, instalatii, aventura.

8. O istorie secreta a Tarii Vampirilor de Adina Popescu: pricolici, uitare, basme.

7. Sirul pierdut al timpului de Paige Britt: timp, spiridusi, suspans.

6. Vrajitoarea de la Iazul Mierlei de Elizabeth George Speare: vrajitoare, rochii, mister.

5. Dosarul Popcorn de Ana Rotea: detectivi, hamster, disparitie.

4. Moarte de cerneala de Cornelia Funke: carti, print, castel.

3. Cititoarea de Traci Chee: supravietuire, carte, corabie.

2. Harry Potter si copilul blestemat de J.K. Rowling: magie, scoala, prietenie.

1. Elias si spioana carturarilor de Sabaa Tahir: carturar, sabie, curaj.






youtube instagram goodreads

Recenzie „Casa de sare si amaraciuni” de Erin A. Craig





Recenzia de astăzi va fi la o carte plină de mister, suspans și personaje complexe, numită „Casa de sare și amărăciuni”. A apărut în anul 2020 la editura Corint, ca parte din noua lor colecție, Corinteens, alături de alte titluri interesante.

A nnaleigh locuiește cu tatăl și surorile ei într-un conac la malul mării. Ea trebuie să investigheze enigma unor crime care au loc acolo. Este ajutată de un străin enigmatic și cu multe secrte, dar și de un prieten din copilărie, iar faptul că niște forțe malefice sunt pe urmele ei și că un monstru modifică amintirile tuturor nu îi este deloc de folos. Annaleigh începe să se îndoiască atât de indiciile adunate, cât și de propriile amintiri.

La un moment dat, Annaleigh, în căutare de indicii, ajunge la un bal care se repetă seară de seară. Sunt multe rochii elegante, pantofi de sticlă și un aer misterios care bântuie atmosfera. Ea află niște detalii despre crime de la persoane neașteptate și încearcă să descopere cine este făptașul înainte de a fi prea târziu.

Suspansul și misterele sunt împletite cu tradițiile Casei de Sare, în timp ce dialogurile amuzante și răsturnările de situație apar la tot pasul.

Annaleigh este o eroină curajoasă, hotărâtă și care nu ar renunța la dezlegarea misterului pentru nimic iar cartea este scrisă din perspectiva ei. Acest fapt m-a făcut să intru în poveste, iar mie îmi plac în general cărțile scrise la persoana I.




Recenzie „Cainele care a salvat lumea” de Ross Welford





Astăzi, 26 august este ziua internationala a cainilor și vă voi prezenta cartea "Câinele care a savat lumea".

G eorgie este voluntară la un adăpost de câini. Într-o zi, ea merge cu câțiva dintre ei pe plajă, însoțită de cel mai bun prieten al ei, Ramzy. Acolo ajung să o cunoască pe misterioasa doctor Pretorius, un savant care creează jocuri 3D. La un moment dat, ea le arată lui Geogie și prietenului ei viitorul sub forma unui astfel de joc. Astfel, o săptămână mai târziu, ei verifică niște date pentru a vedea dacă viitorul este real.

În același timp, o epidemie pune în pericol toți câinii de pe planetă,inclusiv pe Mister Maș, cel mai bun prieten patruped al ei, iar Georgie nu are mult timp la dispoziție pentru a-i salva. Ea trebuie să meargă în viitor pentru a lua remediul bolii, dar nu e sigură că îl va găsi. Ei sunt ajutați de Clem, fratele lui Georgie, într-un mod neașteptat.

Mie personajele mi s-au părut bine descrise, interesante și curajoare, iar cartea conține și puțină știință. Cu acest articol vreau și să încep o serie de recenzii în care vă voi prezenta cartea în 3 cuvinte. Cele de azi sunt câine, epidemie și știință. O zi a câinelui fericită!🐶




Curiozităti despre cărti





Știați că...?
  • ... J.R.R.Tolkien a dactilografiat trilogia „Stăpânul Inelelor” doar cu două degete?
  • ... Charles Dickens a scris "A Cristmas Carol" timp de doar 6 săptămâni?
  • ... Până în prezent, s-au scris mai bine de 20.000 de cărţi despre şah?
  • ...Prima Biblie în limba eschimoşilor a apărut la Copenhaga în 1744?
  • ... Japonezii au un cuvânt care înseamnă „să cumperi o grămadă de cărți, pe care apoi să nu apuci să le citești”, care se scrie „tsundoku”?
  • ... „Bibliosimia” este un termen atribuit plăcerii de a mirosi cărți vechi?
  • ... Prima carte scrisă de L. Frank Baum avea ca subiect creşterea găinilor?
  • ... William Shakespeare a inventat peste 1.700 de cuvinte?
  • ... Manuscrisul original al romanului lui Steinbeck, Despre şoareci şi oameni, a fost mâncat de un câine?
  • ... Fantomele apar în patru piese de teatru shakespeariene: Iulius Cezar, Hamlet, Richard al III-lea şi Macbeth?
  • ... Cea mai mică carte din lume este deţinută de Biblioteca Naţională din Ţara Galilor. Cărticica are un 1 mm lungime şi 1 mm lăţime, pentru a trece la o alta pagină ai nevoie de un ac?
  • ... „Alice în Țara Minunilor” a fost interzisă în China din cauza prezenței animalelor care vorbesc?
  • ... Cea mai mare carte din lume are 429 pagini si măsoară 5 metri x 8,06 metri, cântărind aproximativ 1500 kg?






  • youtube instagram goodreads

    Recenzie „O istorie secretă a Tării Vamipirilor”: „Cartea pricoliciului” și „Cartea fetitei vampir” de Adina Popescu





    T otul începe cu Pricoliciul, care locuiește într-o peșteră. Apar niște oameni misterioși care construiesc un sat de vacanță chiar lângă casa lui. El pleacă și se întâlnește cu Călătorul, un funcționar al Conglomeratului Țărilor cu Roșii Palide, dar este răpit de zmeul Tase, care îl agață ca pe un breloc. Începe o aventură în care sunt implicate multe personaje din mituri, legende și basme, cum ar fi Greuceanu, Împăratul Verde și cel Roșu, Pipăruș Petru și mulți alții, care dau viață acestei povești, în care Pricoliciul încearcă să afle cine este cu adevărat.

    Personajele de basm, dacă nu aparțin niciunei povești, dispar în uitare, fiind luate de Ciuta Nevăzută, considerată un monstru care va provoca sfârșitul lumii.



    În ce-a de-a doua carte se prezintă peripețiile Todosiei, fiica Anei Bugiana, autoarea unei cprți ale cărei întâmplări se scriu inexplicabil singure. Ea se împrietenește cu Pricoliciul și încearcă să își găsească mama, care dispare în mod mistrios într-o zi.

    Cele două cărți sunt pline de suspans, amuzament, personaje complexe și spuse din perspective diferite, iar mie mi-au plăcut foarte mult.





    Recenzie seria „Pisicile războinice” de Erin Hunter





    Introducere

    R oșcovanul, un motan de casă, ajunge accidental în pădure și merge să locuiască în clanul Tunetului, unul din cele 4 clanuri de pisici care stau acolo: clanul Umbrelor, clanul Vântului și clanul Râului. Toate pisicile sunt ghidate de un cod străvechi, codul războinicilor. Pisicile mai mari de 6 luni sunt ucenici și sunt sub îndrumarea unui mentor, o pisică cu experiență. La finalul pregătirii ei devin războinici. Mai este și o pisică-vraci, care tratează pisicile cu ajutorul ierburilor.

    Roșcovanul se alătură clanului Tunetului și devine Labă de Foc. Împreună cu prietenul lui, Labă Cenușie, el trebuie să dezlege mai multe mistere și să pună capăt amenințărilor reprezentate de niște pisici malefice. Chiar dacă acțiunea se petrece în clanul Tunetului, celelalte 3 au o importanță la fel de mare.

    În România au apărut 4 subserii cu pisicile războinice: cea originală, noua profeție, puterea celor 3 și sub semnul stelelor, la ultima fiind publicate doar primele 2 volume.
    În seria Noua profeție, pisicile se mută într-o nouă casă din cauza oamenilor care le taie pădurea.

    În prima serie se prezintă peripețiile prin care trec Labă de Foc și labă Cenușie, în ce-a de-a doua aventurile lui Labă de Veveriță și Labă de Frunză, fiicele lui Labă de Foc, devenit Inimă de Foc. În cea de-a treia îi cunoaștem pe Labă de Laur, Labă de Gaiță și Labă de Leu, puii lui Labă de Veveriță, devenită Zbor de Veveriță.

    Toate volumele conțin suspans, multe mieunături și aventuri de neuitat alături de protagoniștii diferiți ale fiecărei serii, împreună cu evoluția clanurilor de la an la an.




    Recenzie „Hipopotamul de la capatul coridorului” de Helen Cooper





    B en este doar un băiat obișnuit, care într-o zi primește o invitație la Muzeul Gee sprijinită de sticlele de lapte. Acesta nu apare pe nico hartă, iar el, ajuns acolo, se împrietenește cu un hipoptam pigmeu , o bufniță isteață, un chițcan-elefant, dar și cu un cameleon viclean pe nume Leon. Împreună cu ei, Ben trebuie să pună capăt necazurilor muzeului, care este în planul demolărilor unui agent imobiliar malefic, care plănuiește să construiască blocuri în locul acestuia.

    El mai trebuie și să se ferească de Tara Snow, directoarea celuilalt muzeu din oraș. Ea vrea ca toate exponatele de la Gee să fie duse acolo și nu are planuri prea fericite cu cele care nu încap. Ben se trezește prins la mijloc și trebuie să își salveze muzeul și prietenii de la uitare înainte ca planurile celor doi să avanseze.

    Mie mi-a plăcut foarte mult datorită răsturnărilor de situație, magiei și animalelor drăgălașe, dar și a poveștii în sine.




    youtube instagram goodreads

    Recenzie "Nightbooks captiv în poveste" de J.A. White





    A lex este un copil singuratic, căruia îi place să scrie povești de groază. Într-o noapte, când el merge să își ascundă agendele în subsolul blocului, este capturat de o vrăjitoare. Ea vrea ca Alex să îi citească o poveste în fiecare seară.

    El se împrietenește cu Jasmin, o fată care era și ea capturată, iar împreună cu ea încearcă să evadeze. Ca ajutor mai au și o pisică jucăușă, care are puterea de a se face invizibilă. În acea casă mai sunt o bibliotecă uriașă și o grădină cu plante neobișnuite. El găsește în cărți câteva notițe de la cineva care, credea Alex, fusese capturat de asemenea de vrăjitoare, iar împreună cu Jasmin prepară o poțiune cu care să păcălească vrăjitoarea. Ei pregătesc un plan ingenios și încearcă să scape, dar pe drum au parte de multe surprize, unele plăcute, altele nu.

    Mie mi s-a părut captivantă și după jumătate nu am mai putut să o las din mână. O recomand cu plăcere și sper să o citiți și voi.📖📚 Romanul este ecranizat de Netflix intr-un film care va aparea pe 15 septembrie 2021.




    Recenzie „Podul lui Tesla” de Neal Shusterman și Eric Elfman





    Î n urma unui accident tragic, Nick și familia lui se mută într-o casă veche. Acesta organizează un târg de vechituri și vinde tot de găsește în pod. La final, când vrea să intre în casă, ajung acolo niște oameni misterioși, care iau ultimele mărunțișuri rămase.

    El realizează abia mai târziu că acei oameni sunt malefici, că se numesc Accelerati și că ei au un motiv întemeiat de a lua toate aceste obiecte. După aceea, Nick își dă seama că toate lucrurile din pod erau inexplicabil legate între ele. Cu ajutorul noilor lui prieteni, el încearcă să dezlge misterul, dar nu e atât de ușor, cu oamenii misterioși pe urmele lor și cu prea puține indicii la început.

    În timp ce ei se gândesc la toate acestea, obiectele misteriose încep să își scoată la iveală puterile speciale, iar Nick trebuie să le protejeze de Accelerati până nu e prea târziu, așa că le recuperează.

    Cartea este plină de mister, răsturnări de situație și probleme de rezolvat, dar și de mult suspans, de aceea consider că această carte este foarte interesantă și că merită citită.




    Recenzie seria „Destinul reginei” de Rebecca Ross





    B rienna este elevă la casa Magnalia, o școală unde ucenicele își desăvârșec una din cele 5 pasiuni: artele plastice, muzica, arta dramatică, înțelepciunea și cunoașterea. Ea nu se poate hotărî pe care să o aleagă, așa că în primii 5 ani le încearcă pe toate, după aceea continuând să studieze cunoașterea sub întrumarea mentorului ei, Cartier Evariste.

    La sfârșitul celui de-al șaptelea și ultimul an toate ucenicele sunt supuse unui test, iar la casa Magnalia sosesc protectori, care le vor lua pe fete să lucreze cu ei. Brienna plecă cu Alderic Jourdain, care devine tatăl ei adoptiv.

    După ce începe să trăiască o parte din amitirile strămoșilor ei, își dă seama că va putea ajuta găsirea unor artefacte importante pierdute de sute de ani, care ar putea readuce dreptatea și pacea atât în Valenia, țara unde locuiește Brienna, cât și în Maevana, țara învecinată, care ar fi trebuit să fie condusă de o regină, dar care este acum sub stăpânirea unui rege malefic.

    Brienna ajunge în Maevana pentru a găsi cele 2 artefacte și este ajutată chiar de cea care ar fi trebuit să fie regina, dar și de Jourdain, iar împreună cu ei pune la cale un plan ingenios.



    În cea de-a doua carte, Brienna este în continuare în Maevana, hotărâtă să îi câștige viitoarei regine sprijinul supușilor, chiar dacă unii sunt încă înrobiți de fostul rege.

    Ea trece prin multe aventuri și se plimbă din oraș în oraș pentru a câștiga aprecirea oamenilor pentru regină și a o ajuta să conducă Maevana.

    Prima carte este scrisă din prspectiva Briennei, iar în cea de-a doua se alternează perspectiva ei cu cea a fostului ei mentor.

    Dialogurile amuzante, magia și răsturnările de situație apar la tot pasul, asta făcând această serie foarte interesantă.




    youtube instagram goodreads

    Recenzie „Simon Thorn și vizuina lupilor”, „Simon Thorn și groapa cu șerpi”





    S imon este un copil obișnuit de 12 ani, dar are un secret. El poate vorbi cu animalele, iar acestea îl înțeleg. Acesta locuiește cu unchiul lui în orașul New York și, în urma unui atac al șobolanilor, își dă seama că el și toată familia lui sunt animaformi, ceea ce înseană că se pot transforma în animale.

    El merge în Central Park în căutare de răspunsuri și ajunge la ACADEMIA ANIMAFORMILOR REMARCABILI, unde își face prieteni, dar află și niște secrete sumbre despre niște rude pe care le credea de încredere.

    În cea de-a doua carte, Simon este în continuare elev la academie și, ajutat de prietenii lui, merge să își salveze mama de bunicul lui malefic, Orion, care vrea să asambleze o armă veche de secole, în același timp trebuind să păstreze un secret care, dezvăluit, l-ar pune în pericol.

    În aventurile lui, el merge în deșert, la conducătorul reptilelor. Acolo, el și prietenii lui află că acesta are o legătură misterioasă cu unul dintre ei.




    Recenzie „Cititoarea” de Traci Chee





    Cartea a apărut în anul 2018 la editura Youngart și este scrisă de Trachi Chee, o autoare care a mai publicat câteva cărți.

    S efia locuiește cu părinții ei, dar când aceștia dispar în mod ciudat ea încearcă să fugă printr-un pasaj secret și găsește un obiect misterios: o carte. Aceasta ajunge într-o pădure și învață singură să citească.

    După ce își găsește un tovarăș de călătorie, merge în căutarea pieselor lipsă din puzzle-ul trecutului părinților ei.

    Citind cartea misterioasă, își dă seama că acesta este și magică și ajunge chiar la bordul navei prezentate acolo, care este exact cum își imaginase, de la corabie la echipaj. Această carte o va ajuta în căutarea ei.

    După multe aventuri, ea reușește să învingă și un dușman de temut care vrea să pună stăpânire pe lume și să distrugă tot ca era construit.




    Recenzie „Bravelands eroii savanei”: volumul 1″ O haită dezbinată” de Erin Hunter





    Cartea a apărut în anul 2020 la editura All și este scrisă de Erin Hunter, un grup de autoare din Marea Britanie care a mai scris câteva serii de cărți cu animale: “Pisicile războinice”, “Supraviețuitorii” și “Exploratorii”.

    V iteaz este un pui de leu care a fost alungat din haita sa de Titan, un leu acaparator care a pus stăpânire pe haita condusă de tatăl lui Viteaz. Acesta a fost nevoit să stea cu un grup de babuini. El și prietenul lui, Ghimpe, tot o maimuță, trebuie să dezlege misterul unor crime misterioase care bântuie savana, cu ajutorul lui Cer, un elefant cu o putere specială. Acolo unde locuiesc cei trei toate animalele respectă un cod vechi de secole, care este încălcat de tot mai multe dintre ele.




    youtube instagram goodreads

    Recenzie seria „Lumea de cerneală” de Cornelia Funke





    M eggie locuiește cu tatăl ei, Mo, care leaga carti. Ea are puterea de a scoate personajele din cărți și a le da viață, la fel ca Mo.

    La un moment dat, ei au parte de un vizitator misterios și pleacă la o rudă îndepărată, numită Elinor. Ea are o bibliotecă uriașă și adoră cărțile, la fel ca Meggie și Mo. Ei sunt capturați de un om malefic, numit Capricorn și încearcă să fugă de el. Acesta a ieșit dintr-o carte și vrea ca Mo să mai aducă și alte personaje cu puterea sa specială.





    În cea de-a doua carte, Meggie ajunge chiar ea în romanul care i-a provocat atâtea probleme. Acolo trebuie să îl salveze pe Mo de un rege foarte rău, care vrea să cucerească lumea în care se află și îl obligă pe Mo să îi lege o carte a nemuririi. Este ajutată chiar de scriitorul cărții, numit Fenoglio.



    În ultima parte a acestei trilogii, Meggie se află în continuare în carte și Mo are o cu totul altă personalitate. Ei se ascund de cei care complotează cu dușmanul lor și încearcă să restabilească echilibrul în acea lume deoarece nu știu cum se pot întoarce. În urma multor aventuri, ei merg dintr-un colț în altul al lumii și realizează că partea scrisă de Fenoglio este doar o privire asupra întregului peisaj.




    Recenzie „Adevărul despre martieni” de Melissa Savage





    Această carte a apărut în anul 2019 la editura Corint junior. Autoarea Melissa Savage a mai publicat o carte, numită “Eu și Tobin în căutarea lui Bigfoot”, care a apărut de asemenea la editura Corint.

    A șa cum ați văzut și din titlu, are ca subiect marțienii, dar ei nu apar cum v-ați fi așteptat. Mylo și prietenul lui, Dibs, locuiesc la fermă, iar acțiunea se petrece în anul 1947. Ei găsesc bucăți dintr-un OZN în deșert.

    Abia când Mylo descoperă că are o legătură specială cu posibilele ființe naufragiate pe Pământ începe cu adevărat misterul. Dar nu numai atât: cei doi își mai fac și alți prieteni, iar împreună caută alte semne ale vieții extraterestre.

    Mylo nu se consideră curajos, dar expediția salvării marțienilor îi schimbă complet părerea despre propria persoană. Pasiunea celor doi pentru benzile desenate îi îndeamnă să salveze lumea la fel ca eroii de acolo, iar dialogurile amuzante și răsturnările de situație apar la tot pasul.




    Recenzie "Max Einstein experiment de geniu" de James Patterson si Chris Grabenstein





    M ax Einstein este o fată foarte inteligentă, care are 12 ani și merge la facultate. Da, ați citit bine! În plus, ea este recrutată de IFS, o organizație care își propune să facă lumea mai bună. În urma unor teste, ea ajunge în aceeași echipă cu niște copii deosebiți, cu talente speciale. Ei merg în prima lor misiune, unde trebuie și să se păzească de Corporație, o organizație care vrea să aducă răul în lume și să o captureze pe Max, condusă de Dr. Zimm. Ei vor ca ea să lucreze cu ei. Pe scurt, Corporația este exact opusul IFS-ului.

    Volumul 2 al acestei serii a apărut în urmă cu câteva săptămâni și se numește “Rebeli cu o cauză”.

    Dacă doriți și alte cărți care au ca protagoniști niște copii inteligenți, citiți și seria “Misterioasa societate Benedict”. Este foarte captivantă!




    youtube instagram goodreads

    Recenzie “Biblioteca invizibilă” de Genevieve Cogman





    T otul începe cu Irene, protagonista. Ea spionează lumile paralele pentru Bibliotecă, o societate secretă care are ca scop recuperarea tuturor cărților pe cale de dispariție. Ea și ucenicul ei, Kai, merg într-o lume paralelă în care haosul domnește, cu misiunea de a găsi o carte foarte valoroasă. Irene are puteri speciale și poate folosi magia cu ajutorul unui limbaj pe care l-a învățat la Bibliotecă. Ajunși acolo, ei trec prin multe pericole, unele chiar implicând dragoni malefici, la capătul căroara nu dobândesc doar cartea, ci și experiența valoroasă de a se fi luptat cu niște creaturi misterioase. Seria “Biblioteca invizibilă” este alcătuită din 4 volume. A doua carte poate fi achiziționată de aici. Se poate lua deja cu precomandă. De-abia aștept să văd ce ne-a pregătit în continuare autoarea. Această carte mi s-a părut foarte interesantă deoarece ador bibliotecile, iar atmosfera din “Biblioteca invizibilă” mi-a dat senzația că exact acolo mă aflu. Revin în curând cu recenzia de la volumul 2 al acestei serii.




    Recenzie seria „Misterioasa societate Benedict” de Trenton Lee Stewart





    S eria cuprinde multe mistere și aventurile a 4 copii foarte inteligenți, numiți Raynie, Kate, Sticky și Constance, fiecare înzestrați cu calități speciale diferite. Ei ajung in urma unor teste de inteligenta si nu numai, la o societate secretă condusă de domnul Benedict. Copiii sunt un fel de spioni pentru el și îi dau informații despre o organizație malefică, condusă de un anumit K.D. Cortina. Ce mi-a captat atenția încă de pe raftul librăriei a fost codul Morse de pe spatele primului volum, dar nu vă voi spune ce înseamnă. Ar însemna să vă stric toată distracția. Revenind la recenzie, copiii folosesc în aventurile lor technologia foarte avansată, inventată de domnul Benedict. Ei au și un sediu secret, unde stau între misiunile de spionaj și se ascund de Deca-oameni, care complotează cu domnul Cortina. În volumele de la 1 la 3 se prezintă aventurile celor 4 copii, iar în ultima carte copilăria domnului Benedict, care m-a ajutat să înteleg ce l-a determinat pe acesta să fondeze societatea. Trenton Lee Stewart, autorul acestei serii, a mai scris încă o carte, numită “Păstrătorii secretului”. Eu am citit-o, dar revin altă dată cu recenzia ei.





    Recenzie "Casa de iarnă" de Ben Guterson





    asa de iarna" este primul volum al trilogiei cu același nume, scrisă de Ben Guterson.

    E lizabeth locuieste cu unchiul si matusa ei intr-un mic orășel. În perioada Crăciunului cei doi se hotărăsc să plece in vacanță și o trimit la Casa de iarnă, un hotel unde misterele și ghicitorile se ascund la fiecare pas. Ea și prietenul ei, Freddy au de rezolvat un mister care implică fantome, carnețele și indicii, cu ajutorul unei cărți magice și a unei bibliotecare foarte amabilă. De asemenea, ei explorează hotelul în căutarea unei ultimei piese din puzzle-ul coincidențelor bizare care o leagă pe Elizabeth de hotel.
             Acum să vă spun despre codurile secrete din carte. Știți cu toții ce este o anagramă? Dacă nu, o anangramă înseamnă rearanjarea literelor unui cuvânt pentru a forma altul. Să luăm un exemplu simplu. Din iepuras putem forma supiera. Dar de metagrame ați auzit? Metagramă înseamnă schimbarea unei singure litere dintr-un cuvânt pentru a ajunge la altul din cât mai puțini pași. Un exemplu ar fi :

    vizată
    vidată
    ridată
    rodată
    rotată
    rotită
           Dacă vă pasionează codurile secrete și cărțile care păstrază între pagini atmosfera plăcută a Crăciunului, atunci “Casa de iarnă” va fi alegerea potrivită pentru voi.






    youtube instagram goodreads

    Recenzie "Vraja spinilor" de Margaret Rogerson





    "Vraja spinilor” a apărut în anul 2020 la editura Storia Books. Autoarea Margaret Rogerson a mai publicat încă o carte, numită "Vraja corbilor", iar o alta, "Vespertine", apare in toamna anului 2021 in varianta originala.



    A Protagonista este Elisabeth, o fată care locuiește într-una din Marile Biblioteci, care adăpostesc grimoare magice. Acestea se împart în categorii de la 1 la 10, în funcție de cât de periculoase sunt. Pericolul se referă la cât de primejdios e monstrul în care se transformă cartea deteriorată. În urma atacului unui astfel de monstru, Elisabeth este acuzată de eliberarea lui și ajunge în compania unui vrăjitor.

    După ce ajunge să îl cunoască mai bine, își dă seama că toate lucrurile despre magie pe care le știa nu aveau decât un mic sâmbure de adevăr.



    În urma multor aventuri, unele chiar implicând creaturi din lumi paralele, Elisabeth leagă prietenii strânse cu o mulțime de persoane.




    Recenzie “Inocentii” de Ioana Pârvulescu





    "Inocenții” a apărut în anul 2016 la editura Humanitas și este scrisă de Ioana Pârvulescu.

    Î n carte personajele principale sunt niște copii care au o casă mare. Ei explorează și inventează povești despre orice, de exemplu pentru petele de pe tapetul de deasupra scărilor. Ei întemeiază o societate numită SIL cu ajutorul bunicii lor, care le cumpără niște carnețele. În ele, copiii scriu reguli de bună purtare. Nu vă voi spune ce este SIL. Pentru asta citiți cartea. Copiii mai fac multe lucruri interesante, cum ar fi petrecerea zilelor calde de vară împreună cu un anticar misterios, care îi învață cum să rezolve jocuri logice.

    Bunicul copiiilor adoră drumețiile pe munte, așa că cei 4 copii merg des acolo, de aici și expresia „Cu un ou fiert treci Bucegii”.

    Mie mi s-a părut foarte interesantă și am citit-o cu sufletul la gură pentru a afla ce se întâmplă, iar cartea m-a captivat de la primele pagini.




    -->